Reload...nţ

Mă tot gândesc: cum fac copiii cu atâta bucurie şi pasiune o chestie o dată şi după aceea nu mai vor să repete faza defel? Astea sunt faze pe care, dacă am noroc, le filmez, dacă nu, nu mai am nici o şansă să le revăd.

O astfel de fază e "Radu pupă broasca". Am încercat şi răsîncercat să o reeditez. Degeaba! Se uită la ea lung, parcă îl încearcă un zâmbet în colţul gurii, se uită la mine, apoi iarăşi fixează broasca cu privirea şi trece hotărât la fapte: o pupă de o zăpăceşte. Dar o pupă foarte serios, nu îl mai umflă râsul.

O altă fază: de Crăciun a venit buni în vizită şi îi tot spunea lui Radu să zică "mama". I-a repetat de o grămadă de ori cuvântul, cu gesturi exagerate, cu gura până la urechi, încât Radu a început să dea şi el din buze, însă fără să se audă nimic. Făcea playback! Cum îi zicea cineva să zică mama, cum începea şi el să dea din buze. A ţinut-o aşa o jumătate de zi. Am apucat să şi filmez cu cât zel ne imita. Dădea din buze...parcă cu tot corpul. Şi atât a fost. A doua zi sau în zilele următoare, ori de câte ori încercam să repetăm figura, nţ! Nici o şansă! Acum mai face playback din când în când, dar iniţiază el mişcarea şi dacă îl imit, încurajându-l să continue, se uită lung la mine şi se opreşte.

Am fost foarte mirată când a făcut prima dată ca şi căluţu: cla cla. I-am tot făcut eu, dar nu credeam că o să mă imite. Dar nici asta nu face decât când are el chef, deşi îi place să îl încurajez, şi atunci facem cla cla amândoi, până ne plictisim. Dacă încep eu, nu e interesat. Dacă începe el, fac şi eu, face şi el din nou. E incredibil.