Reload...nţ

Mă tot gândesc: cum fac copiii cu atâta bucurie şi pasiune o chestie o dată şi după aceea nu mai vor să repete faza defel? Astea sunt faze pe care, dacă am noroc, le filmez, dacă nu, nu mai am nici o şansă să le revăd.

O astfel de fază e "Radu pupă broasca". Am încercat şi răsîncercat să o reeditez. Degeaba! Se uită la ea lung, parcă îl încearcă un zâmbet în colţul gurii, se uită la mine, apoi iarăşi fixează broasca cu privirea şi trece hotărât la fapte: o pupă de o zăpăceşte. Dar o pupă foarte serios, nu îl mai umflă râsul.

O altă fază: de Crăciun a venit buni în vizită şi îi tot spunea lui Radu să zică "mama". I-a repetat de o grămadă de ori cuvântul, cu gesturi exagerate, cu gura până la urechi, încât Radu a început să dea şi el din buze, însă fără să se audă nimic. Făcea playback! Cum îi zicea cineva să zică mama, cum începea şi el să dea din buze. A ţinut-o aşa o jumătate de zi. Am apucat să şi filmez cu cât zel ne imita. Dădea din buze...parcă cu tot corpul. Şi atât a fost. A doua zi sau în zilele următoare, ori de câte ori încercam să repetăm figura, nţ! Nici o şansă! Acum mai face playback din când în când, dar iniţiază el mişcarea şi dacă îl imit, încurajându-l să continue, se uită lung la mine şi se opreşte.

Am fost foarte mirată când a făcut prima dată ca şi căluţu: cla cla. I-am tot făcut eu, dar nu credeam că o să mă imite. Dar nici asta nu face decât când are el chef, deşi îi place să îl încurajez, şi atunci facem cla cla amândoi, până ne plictisim. Dacă încep eu, nu e interesat. Dacă începe el, fac şi eu, face şi el din nou. E incredibil.

În al noualea cer !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ne-am întors acasă din "al noualea cer" doar fizic, căci cu gândul suntem încă la Radu şi la tot ce am simţit privindu-l, jucându-ne cu el şi bucuria incomensurabilă ce ţi-o poate da o "DRAGOSTE MICĂ !!!" aşa cum îi zice babi. Am stabilit cu el să-mi zică taica, am discutat ca între băieţi, am ieşit împreună în curte, căci afară a fost o zi superbă de primavară, 12 martie 2011, unde Radu a dormit în căruţul lui, două ore şi un sfert. L-au trezit pe rând, un claxon neavenit, o ceartă într-o haită de câini, un vecin care tăia fier cu un flex, dar de fiecare dată, parcă asigurându-mă că este în regulă, că acceptă şi acest gen de inoportunităţi, şi-a continuat programul de somn. Este atât de frumos şi când doarme, iar extazul meu maxim a fost când mi-a zâmbit în somn şi ca să îmi ofere şi mai mult, după câteva secunde de la zâmbet, a râs aşa frumos, cum numai el ştie. Şi cum să nu fie copilul fericit când are aşa părinţi extraordinari. Oana este o mamă grozava şi Cristi un tătic fericit, iar Radu se deschide ca un boboc de floare când se uită la ei. Este de prisos să întrebe cineva cât suntem noi, bunicii, de fericiţi cu aşa comori, pentru că asta se vede şi din avion. SUNTEM TOPIŢI !!!
Cu toată bucuria şi dragostea noastră, vă dorim multă sănătate, fericire, noroc, împliniri şi tot binele din lume !!! Petrică şi Maria, alias taica şi babi.

Am fost la teatru

Duminică am fost la teatru de păpuşi cu Radu, în mall. Şi dacă tot am mers în mall, am zis să şi mâncăm toţi 3 în oraş. I-am pregătit lui Radu supa şi am luat-o cu noi la pachet.

Am ajuns cu câteva minute înainte să înceapă piesa. Era muuultă lume, copii, părinţi, bunici. Radu era tare curios şi mirat şi se uita cu mult interes în jur. Şi se auzeau în difuzoare cântecele pentru copii. Cred că le-a recunoscut, că şi acasă le ascultă toată ziua. A început piesa, dar Radu era mult mai preocupat de proprii papuci şi de lumea din jur. Eram tare curioasă dacă observă marionetele şi dacă îi plac. Cred că le-a observat doar în treacăt şi nu i-au atras prea mult atenţia.

Nu a durat mult şi s-a plictisit, nu a mai vrut să stea. Am mers să mâncăm. L-am instalat într-un scaun de copilaşi de acolo. Nici asta nu i-a plăcut. A mâncat doar câteva linguriţe. A fost mai interesant să ne plimbăm pe acolo.

Trebuie să exersăm mai des mâncatul în oraş şi, când o fii mai mărişor, mai mergem şi la teatru de păpuşi.

Cum se joacă Radu cu jucăriile

Radu de obicei e foarte ocupat, are multă treabă. Probabil că aşa sunt toţi copiii. Se remarcă prin hărnicia lor. Plictiseala e motiv de plâns. Mereu trebuie să facă ceva, să vadă ceva nou, să înveţe ceva..şi câte a învăţat deja până acum! De fiecare dată mă minunez când face ceva ce nu a mai făcut.

Să o luam pe rând. Ce face Radu cu jucariile? Păi la început de tot, când era mititel (ei, mititel are alt înţeles în cazul lui Radu), i le arătam noi şi el le urmărea cu privirea. Uaaaa, ce interesant! După o vreme i le-am pus eu în mânuţă. Le scutura un pic, aşa, din inerţie, şi le scăpa. Apoi a descoperit că poate să le ducă la gură. Uaaaaa, super! Tot ce avea în mână băga în guriţă. Şi dacă nu avea nimic băga mâinile în guriţă, până la cot, dacă s-ar fii putut şi musai amândouă deodată. A mai crescut băieţelul şi s-a prins el că dacă nimereşte cu mâna pe o jucărie ce era lângă el, poate să o apuce şi, normal, să o ducă la gură. S-a prins repede că dacă a scăpat jucăria şi nu o mai vede, ea tot există pe undeva şi a început să se uite după ele, să le găsească, să se întindă după ele şi să se chinuie să le apuce. Treabă destul de dificilă, având în vedere că a reuşit să se rostogolească singur pe la 5 luni.

Apropiindu-ne de timpul prezent, lucrurile devin tot mai interesante. Stând în funduleţ, a început să le scuture conştient, să audă cu zdrăngăne. E foarte atent să audă zgomotele. Ce mi-a plăcut prima dată când l-am văzut stând foarte concentrat şi mişcând doar mâna în care avea zdrăngănitoarea! Şi mişcarea asta a evoluat...Şi-a dat seama că poate să zdrăngăne jucăria, chiar dacă ea se află deja în guriţă. Se mişcă cu tot corpul, fără să scoată jucăria din gură. Sau o scarpină. Toate lucrurile pe care pune Radu mâna trebuie şi scărpinate. Are un stil grozav de a scărpina, cu degeţelele întinse. Unele jucării nu zdrăngăne. Pe alea parcă le scarpină mai abitir.

Altă descoperire a fost că jucăriile au mai multe părţi. Şi le întoarce şi le răsuceşte pe toate părţile de le ameţeşte. De jocul ăsta se plictiseşte mai greu şi jucăriile preferate pentru el sunt cutiile. Cu cât mai mari, cu atât mai bine. Şi tot jucându-se cu cutiile a descoperit că dacă dă cu mânuţa în ele, sună tare frumos şi acum pe cutii, pe jucăriile mai mari sau chiar pe măsuţa scaunului de masă bate toba de numa. Bătutul tobei a dus la altă descoperire: dacă dă cu mânuţa în roţile mari, se învârtesc tare uşor. Şi iaca aşa se agită tot ca să învârtă roţile de la broască.

Şi acum, chestii de ultim moment şi de mare fineţe: are multe bile şi jucării cu bile. I-am arătat cum poate să le învârtă cu degeţelul. Fooarte interesant! Uite că se învârtesc. Şi tot punând arătătorul pe bile, a început să îl pună peste tot şi să îmi tot arate şi să studieze. Iar pe jucăriile cu butoane le-am zăpăcit eu de cât le-am butonat. Le apăsa şi el, dar fiindcă se punea cu amândouă mânuţele pe jucăriie şi se lasă cu toată greutatea, iar la jucăriile mai mici se apasă butoanele de la cum le strânge în mână. I-am pus şi degeţelul lui pe butoane. Ieri a fost prima zi în care a apăsat singur, cu degetul arătător, un buton. Ce serios e când apasă şi cât poate fii de scump! Şi pentru că i-a plăcut mult, azi a apăsat de numa pe butoane. Gata cu liniştea jucăriilor!

Tot azi a învăţat să scoată jucăriile dintr-o cutie mai adâncă, in care tre sa bage mânuţa până la umăr ca să le ajungă. Bravo! Abia aştept să-i văd următoarea descoperire!

Radu pupă broasca

Cel mai frumos mărţişor

Ieri am primit cel mai frumos mărţişor de la Radu, normal. Toată ziua a zis "mama mama mamamama mamamamama mama mama mama". Mai zicea el "mama mam" când era mârâit tare şi era de fapt un a mai mult spre î, dar ieri a zis clar şi răspicat, şi nu numai când a fost mârâit. Ce mai, m-am topit!

Am băiat mare deja. Azi a împlinit 7 luni. Şi ştie să spună "mama"!