Radu de obicei e foarte ocupat, are multă treabă. Probabil că aşa sunt toţi copiii. Se remarcă prin hărnicia lor. Plictiseala e motiv de plâns. Mereu trebuie să facă ceva, să vadă ceva nou, să înveţe ceva..şi câte a învăţat deja până acum! De fiecare dată mă minunez când face ceva ce nu a mai făcut.
Să o luam pe rând. Ce face Radu cu jucariile? Păi la început de tot, când era mititel (ei, mititel are alt înţeles în cazul lui Radu), i le arătam noi şi el le urmărea cu privirea. Uaaaa, ce interesant! După o vreme i le-am pus eu în mânuţă. Le scutura un pic, aşa, din inerţie, şi le scăpa. Apoi a descoperit că poate să le ducă la gură. Uaaaaa, super! Tot ce avea în mână băga în guriţă. Şi dacă nu avea nimic băga mâinile în guriţă, până la cot, dacă s-ar fii putut şi musai amândouă deodată. A mai crescut băieţelul şi s-a prins el că dacă nimereşte cu mâna pe o jucărie ce era lângă el, poate să o apuce şi, normal, să o ducă la gură. S-a prins repede că dacă a scăpat jucăria şi nu o mai vede, ea tot există pe undeva şi a început să se uite după ele, să le găsească, să se întindă după ele şi să se chinuie să le apuce. Treabă destul de dificilă, având în vedere că a reuşit să se rostogolească singur pe la 5 luni.
Apropiindu-ne de timpul prezent, lucrurile devin tot mai interesante. Stând în funduleţ, a început să le scuture conştient, să audă cu zdrăngăne. E foarte atent să audă zgomotele. Ce mi-a plăcut prima dată când l-am văzut stând foarte concentrat şi mişcând doar mâna în care avea zdrăngănitoarea! Şi mişcarea asta a evoluat...Şi-a dat seama că poate să zdrăngăne jucăria, chiar dacă ea se află deja în guriţă. Se mişcă cu tot corpul, fără să scoată jucăria din gură. Sau o scarpină. Toate lucrurile pe care pune Radu mâna trebuie şi scărpinate. Are un stil grozav de a scărpina, cu degeţelele întinse. Unele jucării nu zdrăngăne. Pe alea parcă le scarpină mai abitir.
Altă descoperire a fost că jucăriile au mai multe părţi. Şi le întoarce şi le răsuceşte pe toate părţile de le ameţeşte. De jocul ăsta se plictiseşte mai greu şi jucăriile preferate pentru el sunt cutiile. Cu cât mai mari, cu atât mai bine. Şi tot jucându-se cu cutiile a descoperit că dacă dă cu mânuţa în ele, sună tare frumos şi acum pe cutii, pe jucăriile mai mari sau chiar pe măsuţa scaunului de masă bate toba de numa. Bătutul tobei a dus la altă descoperire: dacă dă cu mânuţa în roţile mari, se învârtesc tare uşor. Şi iaca aşa se agită tot ca să învârtă roţile de la broască.
Şi acum, chestii de ultim moment şi de mare fineţe: are multe bile şi jucării cu bile. I-am arătat cum poate să le învârtă cu degeţelul. Fooarte interesant! Uite că se învârtesc. Şi tot punând arătătorul pe bile, a început să îl pună peste tot şi să îmi tot arate şi să studieze. Iar pe jucăriile cu butoane le-am zăpăcit eu de cât le-am butonat. Le apăsa şi el, dar fiindcă se punea cu amândouă mânuţele pe jucăriie şi se lasă cu toată greutatea, iar la jucăriile mai mici se apasă butoanele de la cum le strânge în mână. I-am pus şi degeţelul lui pe butoane. Ieri a fost prima zi în care a apăsat singur, cu degetul arătător, un buton. Ce serios e când apasă şi cât poate fii de scump! Şi pentru că i-a plăcut mult, azi a apăsat de numa pe butoane. Gata cu liniştea jucăriilor!
Tot azi a învăţat să scoată jucăriile dintr-o cutie mai adâncă, in care tre sa bage mânuţa până la umăr ca să le ajungă. Bravo! Abia aştept să-i văd următoarea descoperire!
No comments:
Post a Comment