Chilug

Imediat după Sfâta Mărie l-am tuns pe Radu. Era foarte cald și Radu transpira foarte repede și una-două avea părul leoarcă, de abia îl uscam cu prosopul. Așa că ne-am hotărât: jos cârlionții. Am fost la Văli la rugă și când am ajuns acasă am început operațiunea. Am încercat cu mașina de tuns. Întâi i-am aratat-o, a luat-o în mânuță, a studiat-o, s-a jucat cu ea. Partea dificilă a fost când am pornit-o. Pornită nu a vrut să o mai țină în mână și nici vorbă să te apropii cu ea de părul lui. I-am atras noi atenția cu altceva și cu chiu cu vai am reușit să-i fac două cărări pe cap. Ce să vrea să stea? Nici să nu o audă. Am renunțat, că nu am vrut să-l fac să plângă. Dacă nu vrea, nu-i musai. Îi bun și cu freză de punkist.

Primii pași

Nu încetez să mă minunez când îl văd pe omuleț cum învață să meargă. După interminabilele plimbări ținut de subsuori (nu prea multă vreme) apoi de mânuțe, apoi doar de o mânuță, am trecut la faza următoare. Statul singur în picioare. Am încercat să-l mai las, dar el nu vroia și pace, iar eu nu am insistat deloc. Dacă el nu se simțea în siguranță, mă prindea repede de mână și abia atunci pornea.

Când a stat prima dată singur în picioare a fost foarte mirat. Mocuța lui spunea: ce se întâmplă? eu acuma ce fac? Și prima dată s-a lăsat în funduleț. Altă dată a făcut un pas și apoi s-a lăsat. Cu timpul își găsea de lucru cu câte o jucărie și uita că stă singur în picioare. Mai ales jucăriile cu roți. Era foarte preocupat să le învârtă și uita să se mai țină. De fapt el se ținea de jucărie.